Jump to content

Alec

Member
  • Content count

    123
  • Joined

  • Last visited

1 Follower

About Alec

  • Rank
    Senior

Recent Profile Visitors

161 profile views
  1. Particip
  2. Mărirea, micşorarea sau reconfigurarea partiţiilor în Windows este foarte simplă de realizat de orice utilizator prin intermediul unei aplicaţii simple integrate în sistemul de operare. Capacitatea hard-disk-urilor a crescut exponenţial în ultimii ani, iar preţul unor unităţi noi este relativ scăzut, însă chiar şi în acest context din când în când te poţi confrunta cu o situaţie în care ai nevoie de o reconfigurare a partiţiilor. Acest lucru este valabil de obicei în cazul partiţiei dedicate sistemului de operare, întrucât spaţiul disponibil scade simţitor în cazul în care instalezi numeroase jocuri şi aplicaţii. Această situaţie apare însă şi în cazul altor partiţii pe care pur şi simplu vrei să le modifici pentru a-ţi organiza mai bine, de exemplu, fotografiile şi filmele din vacanţă. Pentru toate aceste mici probleme există o soluţie simplă, întrucât sistemul de operare Windows include, în versiunile sale mai recente, o aplicaţie integrată care se ocupă de toate aceste aspecte. Reconfigurează partiţiile în Windows cu Disk Management cum să accesezi Disk Management Aplicaţia integrată care se ocupă cu reconfigurarea partiţiilor se numeşte Disk Management şi este disponibilă în Control Panel în Windows 7 şi Windows 8. O găseşti în Control Panel – Computer Management – Disk Partition, însă cea mai simplă metodă de a o porni este să cauţi cuvântul cheie “partition” în Control Panel şi să dai click pe rezultatul “Create and Format Hard Disk Partitions”, care are ca rezultat deschiderea aplicaţiei Disk Management. cum să modifici mărimea unei partiţii în Windows Pentru a mări o partiţie, trebuie să existe un spaţiu nealocat pe hard-disk. Dacă nu există, mai întâi va trebui să micşorezi una dintre partiţiile existente şi apoi să aloci spaţiul nealocat rămas partiţiei pe care vrei să o măreşti. Pentru a micşora o partiţie, dai click dreapta pe partiţia respectivă şi selectezi “Shrink Volume”, iar în meniul următor eşti informat cât spaţiu pot elibera. Mărimea spaţiului pe care îl poţi elimina din această partiţie depinde de cantitatea de date care există pe partiţia respectivă. După ce selectezi Shrink, partiţia respectivă va fi micşorată, iar spaţiul nealocat îl poţi adăuga unei alte partiţii prin click dreapta pe partiţia respectivă şi selectarea opţiunii Extend Volume. cum să creezi o nouă partiţie în Windows Alternativ, poţi crea o nouă partiţie cu spaţiul rămas nealocat, iar acest lucru se realizează foarte uşor prin click dreapta pe spaţiul nealocat şi selectarea opţiunii “New Volume”, care deschide un wizard de creare a partiţiei uşor şi intuitiv. În cazul în care vrei să ştergi o partiţie, tot ce trebuie să faci este să dai click dreapta pe partiţia respectivă şi să selectezi opţiunea “Delete Volume”.
  3. Problemele cu conectarea la Wi-Fi sunt cele mai enervante, mai ales atunci când ai nevoie de internet ca de aer. Chestia e că ele apar destul de frecvent și sunt destul de dificil de diagnosticat/remediat. Dacă întâmpini probleme cu conectarea la Wi-Fi a unui telefon Android stai liniștit, chiar nu ești singurul. Vom vedea în acest articol ce-i de făcut pentru a remedia cât de cât această problemă, sau măcar pentru a încerca o remediere. Telefonul nu se conectează la Wi-Fi. Ce-i de făcut? 1. Verifică setările conexiunii În primul rând vezi dacă ai Wi-Fi pornit la telefon. Se mai dezactivează atunci când telefonul stă prin buzunar cu display-ul aprins, se mai atinge de diverse pe acolo. De asemenea, mie mi s-a mai întâmplat să se mai activeze de nebun și Airplane Mode, caz în care Wi-Fi nu are cum să funcționeze. Dacă observi că ești conectat pe Wi-Fi dar nu ai net, verifică dacă routerul primește internet. La noi la români încă mai pică netul. 2. Resetează routerul și telefonul Desigur, dacă ai acces la el. Discutăm despre telefoanele care se conectează acasă la Wi-Fi așa că puteți ajunge la router și da o resetare. Înainte de această resetare ar fi bine dacă ați încerca să vedeți dacă telefonul se conectează la alt router sau nu, să aflați la care capăt al firului este problema de fapt: e de la telefon sau de la router? Fiecare router Wi-Fi are un buton pentru resetare, dacă este un model mai vechi și nu are, trage-l din priză pur și simplu, așteaptă 30 secunde apoi pune-l înapoi în priză și așteaptă să își facă nebuniile. De asemenea, simplă resetare a telefonului nu ar strica. De cele mai multe ori rezolvă situația. 3. Setarea Forget Network Pur și simplu anulează toate datele introduse până în acel moment pentru conectare. O să fii nevoit să introduci din nou parola, așa că mare grijă. Dacă este parola originală o să o găsești pe un abțibild lipit pe router. 4. Resetarea la setările din fabrică O ultimă soluție, dacă telefonul vostru nu se conectează la Wi-Fi. Resetarea la setările din fabrică e posibil să rezolve problema dar țineți cont de faptul că veți pierde multe lucruri din telefon, cel puțin pentru o perioadă. Faceți întotdeauna backup dacă alegeți această soluție. 5. Drumul la service Din păcate, se poate defecta antena Wi-Fi din telefon. E o piesă ca oricare altele și poate ai avut tu ghinionul să ți se strice. Cum altora li se strică display-uri, mufe de încărcare, antene Bluetooth, ție și s-a stricat piesa care captează Wi-Fi. Dacă e în garanție telefonul, nu o să fie o problemă. Mai greu va fi dacă vei fi nevoit să plătești pentru reparație, în funcție de telefon, poate să fie destul de costisitoare.
  4. Bateria consumată prea repede, încărcarea foarte lentă, aplicații care se blochează sunt câteva dintre problemele telefoanelor cu Android care au circ cu bateria. În acest mic ghid, vom încerca să vă ajutăm să rezolvați problemele legate de baterie atât timp cât nu este vorba despre o defecțiune ce necesită intervenție de specialitate într-un service autorizat. Ți se consumă prea repede bateria? Iată 4 probleme și 4 soluții 1. Aplicațiile mari consumatoare de energie – ca să vezi dacă ai asemenea aplicații instalate în telefon, mergi la Settings, apoi la Battery. Dacă pe ecran apare o aplicație ciudată care consumă multă baterie, ai identificat problema. Bine, aplicație ciudată care consumă mult curent în afară de Facebook. Știm cu toții ce mare stres pentru baterie este această aplicație. 2. Nu ești atent la luminozitate – e posibil ca setarea auto-brightness să-ți joace feste. E o funcție care consumă foarte mult curent prin intermediul procesorului, care calculează mereu și folosește senzorii pentru a regla intensitatea. Oprește această funcție și setează manual luminozitatea, de asemenea, nu uita să scurtezi și screen timeout (timpul cât display-ul stă ON după ce l-ai lăsat din mână și nu-l mai folosești). 3. Încărcătorul nu funcționează – dacă ai lăsat telefonul la încărcat peste noapte și observi că bateria începe să se consume mult prea rapid, s-ar putea să ai o problemă cu încărcătorul. Folosește alt încărcător pentru a testa chestia asta. Aceeași soluție este valabilă și pentru telefoanele care se încarcă foarte, foarte greu deși sunt lăsate la priză ore bune. Nu mereu e bateria de vină. 4. Bateria este defectă – după vreo 12 luni de utilizare, orice baterie începe să „obosească”. Producătorii spun că o baterie ar trebui să țină vreo mie de cicluri de încărcare, dar chestia asta depinde de multe lucruri. Dacă telefonul tău are o baterie accesibilă, o poți schimba fără să mergi la service. Dacă observi că se încarcă foarte greu, că nu ține, că se stinge telefonul deși mai aveai baterie e clar că a venit momentul să o schimbi. Nu înainte să verifici cele de mai sus.
  5. Așadar, primești mesajul SCREEN OVERLAY DETECTED și nu știi ce să faci. Astăzi vom discuta despre această problemă și vom vedea cum poate fi ea neutralizată. Să vedem mai întâi care este cauza acestui „mesaj de eroare”. Sistemul de operare Android te avertizează despre faptul că un screen overlay a fost detectat în momentul în care folosești floating apps. Apoi, pornești o nouă aplicație doar instalată care necesită drepturi de acces. Floating apps reprezintă acele cheat heads de la Facebook Messenger, care practic „plutesc” peste alte aplicații. Ca exemplu zic. Acest mesaj cu SCREEN OVERLAY DETECTED apare cel mai des la posesorii de Samsung și Motorola, însă nu este o regulă. Aceasta nu este de fapt o eroare ci mai degrabă o măsură de securitate. Aplicațiile cer permisiunea pentru a folosi anumite componente ale telefonului (memoria internă sau camera, etc). În teorie, un display overlay poate interfera cu un dialog prin care cere permisiuni, așa că trebuie să dezactivezi această funcție pentru a purta dialogul. Cum scapi de eroarea SCREEN OVERLAY DETECTED Mergi la SETTINGS , caută termenul „draw” și fii atent la Draw over other apps. Pentru cei care au telefoane Samsung, calea este SETTINGS, Applications, Application Manager, More – Apps that can appear on top. Mai departe, verifică permisiunile aplicației problemă. Cum identifici aplicația cu pricina? Păi trebuie să te uiți pe display să vezi dacă apare vreo iconiță plutitoare. Dacă apare, aceea cauzează problema, dezactivează aplicația din lista despre care discutam mai sus. Cele mai dese raportări SCREEN OVERLAY DETECTED apar în cazul în care sunt instalate aplicații ce pot schimba culorile display-ului sau pot să ajusteze luminozitatea ecranului dar și aplicații celebre precum Clean Master. Dacă nu știi care este cauza, dezactivează pe rând aplicațiile din Apps that can appear on top. După ce ai dezactivat aplicații din acea listă încearcă din nou să lansezi aplicația cu pricina, aplicația pe care telefonul nu te-a lăsat să o lansezi. La final, pentru ca celelalte aplicații pe care le-ai oprit mai devreme să funcționeze, trebuie să le pornești înapoi permisiunile pentru overlay. Aplicații cu care poți corecta problema SCREEN OVERLAY DETECTED Există câteva aplicații care pot să vă ajute în acest sens, însă sunt pline de reclame. Parcă mai ușor și simplu este să rezolvi treaba fără să mai instalezi nimic. Install Button Unlocker se numește una dintre ele, Alert Window Checker ar fi altă aplicație de acest gen. Rămâne la aprecierea voastră.
  6. La multi ani!
  7. Nu esti un fan al filmelor daca nu te ai uitat macar la un film pe saptamana.
  8. Simona Halep (26 de ani) lucrează de aproape trei ani cu antrenorul Darren Cahill (52 de ani), ambii progresând împreună în tot acest timp. Ajunsă pe locul 1 mondial, Simona descrie farmecul colaborarii cu Darren, omul care o inspiră la fiecare turneu, chiar şi prin simpla prezenţă în loja ei. Halep îşi laudă antrenorul: "Cahill are un discurs aproape de perfecţiune" Simona recunoaşte că a avut multe ieşiri nervoase la adresa antrenorului, însă nu şi-a permis niciodată să îi spună să intre în locul ei pe teren: "Am spus multe vrute şi nevrute, dar nu m-am gândit vreodată să-i spun 'intră tu şi joacă dacă le ştii pe toate'. Le zice prea bine, dar eu nu sunt în stare mereu să asimilez tot ce zice şi să pun în practică. Însă după meci, pentru că eu mă uit foarte des la meciurile mele, ascult ce zice în pauze şi, într-adevăr, are mereu un discurs aproape de perfecţiune", a declarat Halep într-un interviu pentru Digisport. "Chiar dacă nu îl aud mereu, mă ajută cu siguranţă să progresez" Halep a făcut o mărturisire interesantă, recunoscând că nu au fost puţine meciurile în care nu l-a auzit pe Cahill din cauza presiunii. Chiar şi aşa, aura lui Darren a avut de fiecare dată un impact pozitiv: "Chiar dacă nu-l aud mereu, fiind presiunea şi toată energia, de multe ori m-am ajutat de ce a spus. Am auzit ce a spus şi am pus în practică. Şi vreau să simt energia unui om pe care mă bazez. Chiar dacă nu aud, mă ajută cu siguranţă să progresez. Dacă nu se vede în acel meci, se va vedea în viitor". Ideile Simonei sunt întărite de mai multe episoade în care meciurile s-au întors după ce Darren şi-a sfătuit eleva pe teren. Cahill este considerat a fi unul dintre cei mai buni motivatori din tenis. Înainte de a fi angajat de Halep, australianul i-a ajutat să devină lideri mondiali şi pe Lleyton Hewitt şi Andre Agassi.
  9. Cum treci peste o criză, ca sportiv? Cum treci peste o criză când tu eşti sportiv aspirant, junior? Vorbeşti cu un psiholog - cum a făcut Ronnie O'Sullivan, iei o decizie - cum a făcut Rafael Nadal, stabileşti un obiectiv pe termen scurt sau mediu - cum a făcut Simona Halep. Denisa Gheorghe are 17 ani şi le-a făcut pe toate acestea.Mai mult, a avut şi un strop de noroc, când ochii i s-au lipit ca marca de scrisoare de un anunţ de recrutare pus la clubul de tenis pe care nu voia să îl mai vadă decât cu un sfert de inimă. De aici, a venit multă încredere, super-mobilizare şi o desagă plină cu examene. Dar, la începutul anului, ea s-a hotărât că va merge la Colegiu în State. Şi este mult mai relaxată, mult mai bine din punct de vedere mental. ProSport a stat de vorbă cu această fată micuţă, de 1,54 m de ambiţie şi determinare, cu pumn micuţ dar sfredelitor, care surprinde cu o abordare diferită. "Mă gândesc la ce am de făcut ca să îmi ating obiectivul suprem – să ajung în America. La Colegiu. Vreau bursă integrală. Ca să fac asta, trebuie să urmez nişte paşi. Acolo, o să joc şi tenis, o să fac şi şcoală - ceva legat de comunicare, apoi o să îmi aleg: dacă vreau să merg în WTA sau spre un job în domeniul pe care l-am studiat. Unii pun întrebarea – da' nu o să fii singură? Nu e chiar aşa. Când mergi acolo, deja eşti integrat într-o echipă, pe care ajungi să o consideri ca o a doua familie. Eu mă integrez foarte repede, sunt foarte sociabilă. O să îmi fie şi greu să las prietenii şi familia. Sunt sufletistă şi ţin mult la oameni, la oamenii care înseamnă mult pentru mine. Dar, o să îmi fie şi mai bine" spune Denisa, hotărâtă. Este echilibrată totuşi, deşi prin fiecare cuvânt rostit te convinge de convingerea ei.
  10. 1.Nume tau: Alec 2.Imagini: 3.Seedul: 7261691309120837834
  11. Live( cu salam daca poti)
  12. Lyrics for 3 lucruri by Ami feat. Grasu XXL Stau la geam si ploua iar, cuvinte imi vin in gand, Nu mai pot de dor, tresar, cand la usa aud sunand, E doar vantul care bate, bate si te asteapta, O secunda am crezut, esti aproape, departe. Si mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer, Mi-ai promis oceanul cu toata comoara din el, Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi si-o trasuta, Trei lucruri sunt, doar asta am in gand, trei lucruri mi-ai promis... Inima, da-mi putere sa pot s-ajung la stele, Ca tot ce ti-am promis, ti-am promis, tu nu te teme, Nu mi-e frica, inima, eu am plecat sa caut, Raspunsurile grele, n-am plecat sa caut aur. Si strange-ma de mana, sa pot s-ajung la Luna, Razboiul nu l-am castigat decat impreuna, Nu plange, inima, acusi ajung acasa, Stiu ca stai la geam si astepti soarele sa iasa. Si o sa iasa, lasa, lumea vorbeste oricum, Din focul lor de paie, ramane doar fum, Noi doi stim, nu te indoi de mine, Iti aduc ce ti-am promis, cand ma intorc la tine, In fine... Si mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer, Mi-ai promis oceanul cu toata comara din el, Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi si-o trasuta, Trei lucruri sunt, doar asta am in gand, trei lucruri mi-ai promis. Si mi-ai promis doar luna cu stele in jur pe cer, Mi-ai promis oceanul cu toata comara din el, Mi-ai promis pe deget inelul, noi doi si-o trasuta, Trei lucruri sunt, doar asta am in gand, trei lucruri mi-ai promis.
  13. Lyrics for Frica by Carla's Dreams Ea urcă spre aerul rece tot mai sus, tot mai sus, tot mai sus, mai sus de nori. Ca să cadă-ncet apoi, să se transforme iar în mii de culori. Ea nu poate fi ispitită de iubirea cuiva, ci doar se poate mula dacă simte. Încercând s-o prind, r isc s-o pierd într-un joc, într-un joc de cuvinte. Cu mine tu ești tu când ești cuminte. Ești alta cu altcineva când faci isterii. De vină o fi vinul că te văd fără veșminte, Să vină cel ce divină te vede. Tu-l știi. Tu ești frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă Frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă. Deci ești sigură c-o să te caut, da r ai dubii c-o să te gasesc în lumini de oraș, Chiar dacă jocul tău ne-a făcut knockout, păcat. Eram la câțiva pași De prăpastia în care-aș fi sărit. Eu nu eram eroic, eram doar hotărât Să accept o cădere lină și-un sfârșit. Tu vr ei să-ți mulțumesc că m-ai oprit? Nu, pentru că Cu mine tu ești tu când ești cuminte. Ești alta cu altcineva când faci isterii. De vină o fi vinul că te văd fără veșminte, Să vină cel ce divină te vede. Tu-l știi. Tu ești frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă Frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă. Se zice că nu poți fugi de soartă, dar eu nu cred în soartă! Eu cred că tu îmi vei rupe inima, fato. Cred că am greșit distanța, cred că mi-e frică și basta. Și cred că dacă trec peste asta o să-mi rup țeasta. Copy paste în listă alături de fosta... Tu ești frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă Frica mea, puternică, adâncă. Ești puterea și blestemul meu. Frica mea Eu nu mă tem de tine încă.
  14. Lyrics for She Bad by DJ BOB feat. Fabobeatz & Jermanee Baby so fine, lookin bootylicious I just wanna tell you throw it back and let me hit it (oh yea) Girl you lookin good in the club right now Love the way you dancin baby gon drop it down Drop it like this, do it on split Throw it in a circle can you work it like this? She know how to work it on the floor girl Im feelin you Show em that you got it, you the hottest in the building ooooh She bad (she bad) Baby so fine, put it in rewind Leave when Im behind you (ooh baby) Lookin like a godess (can you back it up now?) Pick it up and drop it (oooh babe) Hey, she know how to move Dj Bob turn upthe music up Baby gon back it up Slow wine on me She go down on it and we go and we go Baby dancin she knows Throw this money on you I blow it Shawty dancin go ahead All eyes on you All eyes on us Baby so fine, lookin bootylicious I just wanna tell you throw it back and let me hit it (oh yea) Girl you lookin good in the club right now Love the way you dancin baby gon drop it down Drop it like this, do it on split Throw it in a circle can you work it like this? She know how to work it on the floor girl Im feelin you Show em that you got it, you the hottest in the building ooooh She bad (she bad) Baby so fine tho, put it in rewind for me Leave when Im behind you She lookin like a godess Can you backin up now Pick it up and drop it She's a bad girl, naughty girl Shawty she's a killer Dance for me baby all night I know what you lookin fo-o-o-or Drop it down girl get lo-o-o-ow Oh yeah Imma get it, baby Imma get it Dat booty lookin vicious, I know she coming with me She bad yeah, Super bad yeah You bad yeah, so bad yeaaah Baby so fine, lookin bootylicious I just wanna tell you throw it back and let me hit it (oh yea) Girl you lookin good in the club right now Love the way you dancin baby gon drop it down Drop it like this, do it on split Throw it in a circle can you work it like this? She know how to work it on the floor girl Im feelin you Show em that you got it, you the hottest in the building ooooh She bad (she bad)
  15. George Becali a recepţionat din plin declaraţiile lui Constatin Budescu după înfrângerea din faţa Astrei, la Giurgiu, scor 0-2, în etapa a 19-a. Coordonatorul de joc a spus la Digi şi LookTV că picajul echipei e cauzat de "experimentele care s-au făcut". Budescu a invocat principiul rotaţiei stabilit de Dică şi a lovit cu bătaie lungă, nu numai spre bancă, ci şi spre patron, omul care se implică - uneori - în alcătuirea formaţiei. Răspunsul lui Becali a venit prompt. "Budescu? Toate s-au întâmplat din cauza lui.El vrea la mijlocul terenului, să se distreze. O sa-i impun eu lui Dică să nu mai bată cornere Budescu ca să marcheze gol din corner. A dat şi el o dată un gol din corner... Nu mai vreau să facem experimente cu goluri din cornere. Mă supăr când văd atitudinea lui Budescu, crede el că am făcut experimente... Din cauza lui am luat bătaie cu Astra, el vrea fente la mijlocul terenului", a dat Becali cu biciul ironiei
×